Magia Crăciunului te cuprinde încă de la începutul lunii decembrie, pentru că știi cât de mult te bucuri să-i ai aproape de tine pe toți cei dragi. Împodobitul bradului, glasul micilor colindători și mirosul preparatelor tradiționale românești sunt cele care-ți umplu inima de bucurie și speranță. De ce să pierzi aceste clipe minunate stând în bucătărie și gătind? Noi îți prezentăm câteva preparate tradiționale pe care să le ai la masa de Crăciun, fără a pierde prea mult timp gătind. Suntem siguri că vor avea un gust extraordinar, iar tu vei profita din plin de cele mai frumoase clipe împreună cu familia ta.
-
Cârnați de casă afumați – www.produsedelatara.ro – 18,6 lei/500g
Sursă imagine: www.produsedelatara.ro
Printre cele mai așteptate preparate ale lunii decembrie sunt cârnații de casă. Gustul acestora este incomparabil, fiind afumați natural și având în compoziția sa carne de porc, maț natural și condimente.
-
Caltaboș afumat – www.ogradataranului.ro – 2,4 lei/100g
Sursă imagine: www.ogradataranului.ro
Caltaboșul afumat din Ograda Țăranului este fabricat tocmai în Mărginimea Sibiului și are în compoziția sa ingrediente naturale precum: carne de porc, sare și alte condimente.
-
Șorici – www.facebook.com/atelieruldegust – 8 lei/ 100g
Sursă imagine: www.facebook.com
Unul dintre cele mai iubite ritualuri este ca la tăierea porcului fiecare persoană să guste din șoriciul proaspăt preparat pentru a avea un an plin de noroc. Suntem siguri că șoriciul de la La Drăgan - Atelierul de Gust este la fel de bun ca cel proaspăt preparat!
-
Slăninuță țărănească – www.casadecomenziteofil.ro – 40 lei/kg
Sursă imagine: www.casadecomenziteofil.ro
Slăninuța țărănească de Bucovina, preparată din piept de porc fiert și afumat, este perfectă pentru a fi servită alături de un pahar de țuică fiartă, la masa de Crăciun. Așadar, nu aștepta și comand-o din timp!
-
Tobă – www.carnatideplescoi.com – preț 35 lei/kg
Sursă imagine: www.carnatideplescoi.com
Delicioasa tobă, pe care o găsim pe mesele tuturor românilor de sărbători, provine de la producători locali din zona Buzăului, fiind preparată cu cea mai mare grijă pentru a deveni un preparat indispensabil oricărei mese.
-
Salată de boeuf – www.lingurasistrachina.ro – preț 40 lei/1,5 kg
Sursă imagine: www.lingurasistrachina.ro
Salata de boeuf este printre cele mai consumate preparate la masa de Crăciun, aceasta conținând legume fierte, murături de casă, carne de pui și condimente. Așadar, vei vedea că această salată va avea gustul celei pe care o prepari chiar tu, ingredientele sale fiind naturale.
-
Sarmale cu carne de vită – www.mananciacasa.ro – 66 lei/2kg
Sursă imagine: www.cookdiary.net
Printre cele mai iubite preparate la masa de Crăciun se numără și sarmalele. Am ales să-ți prezentăm sarmalele de vită, pentru a alterna gusturile de sărbători. Le poți comanda doar cu câteva click-uri, fără a mai petrece ore întregi în bucătărie pentru a le prepara.
-
Piftie – www.mancarelivraredomiciliu.ro – preț 40 lei
Sursă imagine: www.adevarul.ro
Nu este pe placul tuturor, însă piftia (sau răcitura de porc, așa cum mai este cunoscută) este nelipsită de la masa de Crăciun, fiind mâncată chiar și pe post de gustare.
-
Cozonac – www.cofetariaalice.ro – preț 45 lei/ kg
Sursă imagine: www.cofetariaalice.ro
Cel mai râvnit desert al sărbătorilor de iarnă este cozonacul, care este iubit de oricare dintre cei care-ți sunt alături la masa de Crăciun. Preparat exact ca cel făcut de bunici, cozonacul se va număra, cu siguranță, printre preparatele vedetă ale mesei.
Chiar dacă nu ai timp să prepari felurile tradiționale pentru masa de Crăciun, poți apela la cel puțin unul dintre comercianții de mai sus, pentru a avea masa plină de bunătăți. Suntem siguri că vei avea parte de cea mai bună mâncare, aproape ca cea pe are o prepari chiar tu, fără a depune prea mult efort.
Sursă imagine principală: www.urbani.com
Sursă imagine listare: www.sabina-madalina.blogspot.ro