Cunoscutul designer Oana Alexandra Cucu ne povestește într-un scurt interviu care sunt secretele din spatele brandului slow-fashion Onibon, un brand care iubește femeia, care o divinizează exact așa cum este ea, creând item-uri speciale pentru ea. Sustenabilitatea este punctul forte al acestui brand, însă, pentru a afla mai multe despre brandul Onibion, haide să vedem ce are să să ne spună designer-ul brandului despre acesta.
1. Pentru început, ne-ar plăcea să vă cunoaștem mai bine. Ne puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră?
Numele meu este Oana Alexandra Cucu, am 29 ani și sunt designerul brandului Onibon Fashion. Sunt absolventă a Facultășii de Arte și Design din Timișoara, studiind atât în cadrul licenței, cât și al masteratului la secția de design vestimentar. În lumea artelor, am ajuns încă din clasa a 5-a când am ales să urmez Liceul de Arte Plastice Timișoara, astfel gimnaziul și liceul l-am petrecut pregătindu-mă pentru același domeniu.
Brandul Onibon a aparut în 2014 și este un brand slow-fashion, sustenabil și etic, care se adreseză unui public feminin și se caracterizează prin culoare, vibrație și atemporabilitate, orice piesă din colecțiile brandului putând fi purtată oricând, indiferent de tendințe.
2. Cum a început povestea brandului Onibon?
Povestea brandului Onibon a început, aproximativ, prin ultimii ani de liceu, când încercam să vând online, pe o platformă de artizani români, ceea ce cream acasă. Bineînțeles că, deși aveam un nume pentru micul magazin online, „Onibon”, nu era înca un brand și nici nu mă gândeam că acesta va fi numele pe care îl voi folosi în continuare. În 2014, a aparut oportunitatea de a avea un atelier in Timișoara, în care puteam să îmi realizez prototipurile. Am stat câteva zile să mă gândesc ce alt nume aș putea să îi dau brandului meu, însă aveam deja un istoric cu Onibon-ul, de care nu am vrut să mă despart. Astfel, Onibon Fashion a devenit un brand adevărat, cu site propriu, atelier și o echipă întreagă în spate.
3. Cui se adresează produsele pe care le creați?
Produsele pe care le creăm se adresează femeilor care doresc ținute versatile, colorate, vesele și feminine. Avem cliente de toate vârstele pentru produsele noastre.
4. Ce tipuri de produse pot găsi clienții pe site-ul dumneavoastră?
Pe site-ul nostru se pot găsi trei mari direcții de creație: colecțiile #onibonCasual, colecțiile #onibonSpecial și colecțiile #onibonBridal. onibonCasual cuprinde produsele ready-to-wear, iar în fiecare an avem două astfel de colecții, una pentru sezonul primăvară-vară și una pentru sezonul toamnă-iarnă. Pe lângă aceste 2 colecții, categoria onibonCasual este completată de alte noutăți în afara colecțiilor de sezon. Categoria #onibonSpecial cuprinde propunerile noastre de ținute de seară, rochii elegante, fuste, deux pieces-uri, pentru evenimente. Aceste modele le reluăm și în atelier, fie în altă cromatică, fie cu mici modificări, în mărimi personalizate, pentru a avantaja fiecare siluetă și pentru a se potrivi fiecărei personalități. #onibonBridal este cea mai nouă categorie de pe site-ul nostru și este, evident, locul în care găsiți rochiile de mireasă pe care le putem realiza. Noi le dăm nume de prințese, pentru că fiecare femeie este o prințesă, mai ales în ziua nunții. Iar dacă prințesa e modernă sau una din povești care își dorește o nuntă clasică sau una rebelă care are total altă viziune asupra nunții și a rochiei, stabilim împreună toate detaliile și îi recomandăm rochia potrivită personalității ei.
Pe lângă aceste 3 categorii, pe site găsiți și IA tricotată, un proiect al brandului nostru, care are ca sursă de inspirație ia populară tradițională, regândită însă din materiale călduroase, precum lână, pentru sezonul rece. Ne-am gândit că iubitoarele de tradițional trebuie să aibă o alternativă a iei populare din pânză sau in pentru sezonul rece, iar fiind cunoscători în tehnica tricotajului, am creat acest produs. A devenit foarte repede un produs foarte apreciat de cliente, purtându-se atât în țară, cât și în străinătate (Germania, Cehia, Spania, Marea Britanie, Norvegia și Japonia).
5. Ce ne puteți spune despre ultimele colecții Onibon?
Colecțiile Onibon sunt inspirate în mare parte din natură sau contextul social și au în spate o poveste. În toate colecțiile noastre, regăsiți câteva elemente care ne caracterizează: folosirea imprimeurilor, folosirea mai multor texturi și alăturarea de materiale contrastante. Suntem un brand slow-fashion, astfel ne propunem ca fiecare produs să aibă o viață cât mai lungă, să poată fi purtat indiferent de tendințe și asortat în diverse combinații, dorindu-ne ca fiecare produs să devină atemporal.
Toate creațiile din colecțiile noastre sunt realizate în atelierul din Timișoara, nu externalizăm niciun proces, pentru a fi siguri că fiecare detaliu este perfect. Acest lucru se întâmplă datorită echipei noastre care lucrează într-un mod responsabil și etic. De asemenea, nu realizăm stocuri cu produsele noastre. După realizarea prototipurilor din noile colecții, produsele sunt refăcute doar în urma cererii acestora, adică în momentul comandării lor, în mărimea solicitată. Pentru că suntem un brand sustenabil, dorim să nu supraproducem, dar nici să nu facem o risipă de materiale, încercând să contribuim astfel la conservarea planetei. Astfel, fiecare comandă este realizată și livrată în 3-5 zile, iar clientul ia parte la procesul de creație, știind că produsul respectiv este realizat special pentru el.
6. Povestiți-ne puțin despre atelierul dumneavoastră. Cum decurge o zi de lucru?
Atelierul meu este locul în care mă simt cel mai bine, fiind și locul în care îmi petrec cel mai mult timp din zi. În mare parte, la sfârșitul zilei pregătesc lista cu lucuri de făcut în următoarea zi, astfel, dimineață am deja planificarea făcută. Încerc să am un orar bine stabilit și să lucrez de la 9 la 18... În primele ore, dau mailuri, răspund la mesaje și la comenzile venite, pregătesc fotografiile care vor fi postate în ziua respectivă pe social media, apoi, chiar dacă am o echipă, mă ocup și de croit/cusut când este cazul. În a doua parte a zilei, mă ocup de realizarea coletelor pentru livrare, fiind una dintre părțile mele preferate, să împachetez creațiile Onibon și să le pregătesc de trimis în toată țara. Mai am și întâlniri cu clientele noi, care vin să probeze produse din noile colecții sau își doresc ceva personalizat. În ultimele ore, avem de obicei programate probele pentru comenzile personalizate, pentru că le stabilim în funcție de orarul fiecărei cliente și majoritatea vin după programul lor de lucru (de aici și cele câteva ore în plus pe care le petrec în atelier după ora 18, mai ales în sezonul evenimentelor). Iar apoi urmează lista de priorități pe ziua următoare, dar și alte lucruri ocazionale, cum ar fi stabilirea unor ședinte foto, găsit colaboratori, comandat materiale necesare etc.
7. De unde vă luați inspirația pentru crearea articolelor vestimentare?
Inspirația vine de la tot ce se întâmplă în jurul meu, fie că este vorba despre natură, fie că este vorba despre un eveniment, fie despre un concept social politic. În ultima colecție de toamnă-iarnă, Don’t Leaf Me, am vorbit despre faptul că am ajuns într-un punct în care fiecare dintre noi are pe cineva plecat din țară, căutând o viață mai bună, fie că este vorba despre un membru al familiei, prieten sau coleg. Neajunsurile, sistemul politic sau sănătatea sunt câteva dintre lucrurile care determină această decizie. În fiecare zi, ne dăm seama că suntem tot mai puțini cei care „luptă” pentru o viață mai bună aici. Iar ca element cheie-decorativ în colecție am folosit frunza care ilustrează 3 dintre multiplele simboluri ale sale, și anume: prosperitatea (motivul pentru care oamenii aleg să plece din țară), singurătatea (frunza căzătoare de toamnă care lasă copacii goi) și ciclicitatea vieții (speranța că cei #plecați vor reveni mai devreme sau mai târziu alături de cei #rămași).
Peste colecția de primăvară-vară am sărit anul acesta din cauza pandemiei, însă ne-am inspirat de dorința oamenilor de a se reîntoarce la natură și la locuri pe care nu le-au mai vizitat de mult. Am realizat o colectie resort, de purtat în concediu, în care am folosit imprimeuri florale cu flori de câmp, nuanțe de albastru precum cerul sau marea, materiale fluide și răcoroase care să nu se sifoneze în micul bagaj, rezultând astfel ținute care pot fi purtate responsabil, atât la mare cât și la munte.
8. Ce ținute recomandați doamnelor și domnișoarelor în această perioadă?
Recomandarea noastră pentru această perioadă este să purtați materiale fluide, ușoare și croiuri lejere, vaporoase. Noi avem pregătite numeroase fuste ample, cloș, din materiale potrivite pentru sezonul cald. Mai mult decât atât, avem câteva modele de bluze din mătase naturală, care sunt extrem de potrivite de purtat vara. Pentru că vara aceasta a fost sub semnul întrebarii, am realizat câteva kimonouri cu imprimeuri geometrice sau florale care pot fi purtate atat pe stradă într-un look de street style, cât și acasă sau în concediu, peste costumul de baie.
Însă, cea mai mare recomandare a noastră este să purtați hainele care vă plac, în care vă simțiti cel mai bine, în culoarea preferată de voi, nu doar cele în tendințe. Și cel mai important, purtați branduri românești, că suntem mulți creatori faini în țară, iar acum mai mult decât oricând, avem nevoie de susținerea voastră.
9. Care sunt cele mai grave greșeli în alegerea ținutelor și cum le putem evita?
Nu îmi place să critic ținute, sau să enumăr greșeli, cred însă că trebuie evitat cumpăratul excesiv de fast-fashion, cumpăratul de ținute după tendințe, dar care nu te avantajează, cumpăratul impulsiv, doar că un anumit produs este redus, dar care nu-ți trebuie neapărat pentru că, de cele mai multe ori, mai ai unul asemănător. Cred că fiecare ar trebui să cumpere ținute care să le reflecte personalitatea, să le facă plăcere să le poarte, să creadă în povestea colecției sau a brandului, să cumpere poate mai puțin, dar de calitate (produse care sunt din materiale de calitate, cu finisaje bine făcute și care pot fi purtate în diverse combinații pe care le ai deja în garderobă). Cred că haina ar trebui să fie o extensie a personalității fiecăreia, atunci când e pe umeraș să vezi că te reprezintă, iar atunci când o porți să te completeze.
10. Iar la final, un exercițiu de imaginație. 😊 Cum credeți că va arăta brandul Onibon peste 5 ani?
Peste 5 ani, brandul Onibon va arata la fel de de bine, va avea aceleași criterii pe care se va baza în realizarea colecțiilor, desigur vom fi prezenți în mai multe locații din țară, iar atelierul din Timișoara va deveni din ce în ce mai mare. Sperăm că în 5 ani să devenim din ce în ce mai sustenabili, povestea noastră să ajungă la cât mai multă lume, iar slow-fashionul să fie un criteriu atunci când clienții din România își fac cumpărăturile online.
Sursă imagini text, listare și principală: Arhivă brand