Nu este persoană din România care să nu fi auzit de „Atlasul frumuseţii”, iar dacă încercăm denumirea în limba engleză a acestuia, „The Atlas of Beauty”, cu siguranță, sună familiar și la nivel internațional. Totul se datorează celebrei fotografe din România, Mihaela Noroc, care a uimit întreaga lume cu fotografiile sale în căutarea frumuseții feminine.

Mihaela Noroc

Sursă imagine: pinterest.com

Mihaela Noroc s-a născut pe 18 mai 1986 în București, însă ultimii ani și i-a petrecut prin diferite țări, strângând cele mai bune imagini pentru proiectul său. Pasiunea pentru arta imaginii a moștenit-o de la tatăl său, care este pictor. Înconjurată, încă din copilărie, de culori și imagini felurite, iubirea pentru fotografie a încolțit în inima sa, iar la 16 ani și-a dat seama că acesta este drumul pe care dorește să îl urmeze. Din nefericire, un an mai târziu, Mihaela Noroc a descoperit că nu poate duce un trai decent doar din fotografie, așa că a lucrat în diferite domenii până la 27 de ani, când și-a luat inima în dinți și a renunțat la tot ce avea în București, pornind în călătoria vieții sale.

Mihaela Noroc

Sursă imagine: thewoman.ro

Totul a început cu plecarea fotografei într-o călătorie de 15 luni în jurul lumii, unde a descoperit chipuri autentice ale femeilor din diferite culturi. Astfel, a început procurarea de materiale pentru marele său proiect, „Atlasul frumuseţii”, care cuprinde imagini cu femei din 37 de țări. Mihaela Noroc dezvăluie următoarele: „Ideea «Atlasului frumuseţii» s-a născut în Etiopia. Acolo am văzut eu chipuri extrem de interesante, autentice şi mi-am dat seama că o femeie este extrem de frumoasă atunci când îşi păstrează cultura şi nu încearcă să se schimbe. Am încercat, cu resurse proprii, să fac un album unic, să surprind cât mai mult din diversitatea locurilor pe care le-am vizitat".

Proiectul său a fost foarte bine primit atât la nivel național, cât și internațional, renumite publicații străine din Marea Britanie, Spania, Italia și Statele Unite ale Americii scriind despre fotografa româncă. În 2015, fotografiile din „Atlasul frumuseții” au fost expuse publicului larg în cadrul unui vernisaj, care a avut loc în București.

Toți cei care doresc să susțină proiectul Mihaelei Noroc pot achiziționa cartea. Fotografa își continuă „expediția” prin diferite țări în căutarea altor chipuri impresionante care să completeze frumoasa sa colecție.

„Atlasul frumuseţii” poate fi comandat din mai multe țări, toate detaliile despre modul de achiziționare a lui fiind disponibile pe theatlasofbeauty.com. Versiunea în limba română a cărții este disponibilă pe www.libhumanitas.ro, la prețul de 95 lei. Mai multe detalii despre Mihaela Noroc și „Atlasul frumuseții”, dar și despre modul cum poți dona pentru susținerea proiectului său poți afla de pe theatlasofbeauty.com. Tot pe site poți descoperi și poveștile din spatele chipurilor frumoase din atlas.

Atlasul Frumusetii

Sursă imagine: www.libhumanitas.ro

 


Sursă imagine principală: www.recreoviral.com
Sursă imagine listare: artfooly.com