Ziua de 19 iunie îți aduce un eveniment cu arome încântătoare! Seminarul „Parfumierii și creațiile lor” va avea loc în incinta Ceainăriei Cărturești Verona, din strada Pictor Arthur Verona, nr. 13-15, începând cu ora 18:30.

Durata aproximativă a întâlnirii este de 3 ore, timp în care vei descoperi numele și creațiile celor mai importante personaje din industria parfumurilor. Vei afla informații noi despre istoria parfumurilor, despre casele celebre de parfumuri ale tuturor timpurilor, dar și ingredientele pe care acestea le foloseau sau încă le folosesc.

Parfumierii si creatiile lor

Sursă imagine: artizaniiolfactivi.ro.

Pe toată durata seminarului, toate cele 5 simțuri îți vor fi puse la încercare pentru a experimenta, testa și descifra numeroase parfumuri și uleiuri esențiale. Vei degusta delicii culinare cu ingrediente special utilizate în parfumerie și vei avea parte de o grămadă de surprize.

Taxa de înscriere este de 100 lei, însă participarea se face doar cu o rezervare în prealabil, aceasta putând fi realizată online, pe site-ul artizaniiolfactivi.ro, prin e-mail sau la telefon.

Așadar, profită de această șansă de a afla micile secrete ale parfumierilor!


Sursă imagine principală: www.eva.ro
Sursă imagine listare: blog.delight.ro