Timișoara se poate lăuda cu cel de-al patrulea showroom Miele, inaugurat pe 24 mai 2018. Compania numărul unu în producția de echipamente electrocasnice premium la nivel mondial și-a extins locațiile din România cu un nou magazin amplasat în inima Timișoarei, la doi pași de Piața Operei, pe Bulevardul Republicii, nr. 2.
Miele Point Timișoara se întinde pe o suprafață de 170 metri pătrați, spațiul păstrând specificul unic al showroom-urilor Miele, care permite vizitatorilor să ia contact cu toate produsele din portofoliu. Clienții se vor bucura pe deplin de toată experiența Miele, formată în jurul produselor consacrate: de la echipamente și accesorii, detergenți pentru mașini de spălat rufe și vase, aspiratoare, frigidere, hote până la sisteme de călcat, espressoare freestanding și chiar cafeaua marcă proprie Miele.
„Timișoara a fost alegerea ideală pentru amplasarea celui mai nou showroom Miele. Echipamentele noastre sunt comercializate și prin intermediul resellerilor din oraș, dar strategia noastră de extindere vizează oferirea de experiențe autentice Miele, care pot fi obținute doar prin astfel de magazine proprii. Am ajuns la al treilea showroom de tip Point, dar nu ne vom opri aici, planul pe termen lung este de a ne consolida brandul în România, iar asta înseamnă deschiderea de noi reprezentanțe, în regiunile cele mai importante ale țării”, spune Loredana Butnaru, directorul Miele România.
Clienții sunt așteptați, astfel, în noua locație din Timișoara, care se alătură celor două din București și celei din Constanța, inaugurată anul trecut. Produsele Miele pot fi achiziționate și din magazinele deschise în regim de franciză în alte cinci orașe din țară: Sibiu, Târgu Mureș, Deva, Brașov și Cluj Napoca. Mai multe informații despre brand și distribuitori poți descoperi pe www.miele.ro, iar pasionații shoppingului online pot achiziționa produsele preferate de pe shop.miele.ro.
Sursă imagini: Arhivă personală Miele