Crăciunul este una dintre sărbătorile pe care ne dorim să o petrecem alături de familie și prieteni, înconjurați de cadouri și bunătăți. Cu toate că această perioadă ne face să fim mai nostalgici, de cele mai multe ori uităm că putem face un copil sau bătrân fericit doar prin donarea lucrurilor pe care nu le mai folosim.

Nu încurajăm ca acest lucru să se desfășoare doar în perioada Sfintelor Sărbători, ci pe tot parcursul anului, deoarece persoanele defavorizate au nevoie de ajutorul nostru constant.

Dacă nu știi cum și unde ai putea face acest lucru, noi îți prezentăm câteva locuri și campanii care se vor desfășura luna aceasta și nu numai. Iată locațiile în care visurile vor deveni realitate:

  1. ShoeBox – www.shoebox.ro

    ShoeBox

    Sursă imagine: www.shoebox.ro 

    ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi reprezintă o încercare, an de an, de a face viața copiilor sărmani mai frumoasă. Fiecare cutie pe care o vei dona se va adresa unui copil cu vârsta cuprinsă între 2-18 ani, fată sau băiat, iar mai multe detalii despre ce ar putea conține acestea poți afla de pe www.shoebox.ro. Lista locațiilor ShoeBox poate fi accesată pe site-ul www.shoebox.ro, iar cadourile pot fi donate între 1-15 decembrie 2017.

  2. Benefacto www.benefacto.ro

    Benefacto îndeplinește de 6 ani dorințele de Crăciun ale copiilor din centrul de plasament Cehu Silvanei, cu ajutorul oamenilor darnici. Poți opta pentru a dona o sumă de bani sau pentru achiziționarea produsului dorit, lista dorințelor putând fi accesată pe www.benefacto.ro. Data limită a campaniei este 18 decembrie 2017.

  3. Voluntari ProVitahttps://www.facebook.com/groups/voluntariprovita/

    Asociația ProVita este cea care își propune să ofere adăpost și să ajute toți copii abandonați, mamele fără adăpost, viitoarele mămici și bătrânii părăsiți din centrele sociale din Valea Plopului și Valea Screzii. Așadar, urmărește evenimentele care vor fi anunțate pe grupul de Facebook Voluntari Provita (Valea Plopului) și fă-le acestor oameni mai puțin norocoși un Crăciun mai bun!

  4. Copacul cu Hainehttps://www.facebook.com/CopaculCuHaine/

    Copacul cu Haine

    Sursă imagine: https://www.facebook.com/CopaculCuHaine

    Cristina Hurdubaia, organizatoarea campaniei Copacul cu Fapte Bune, te așteaptă pe data de 16 decembrie 2017, între orele 12:00 – 15:00, în Parcul Cișmigiu din București pentru a participa la acțiunea caritabilă pentru ajutorarea persoanelor fără adăpost. Cristina desfășoară astfel de acțiuni și pe parcursul anului, lista centrelor unde poți dona fiind disponibilă pe www.hurdubaia.ro.

  5. Containerele Albewww.primariasector1.ro

    Încă de acum câteva luni, Primăria Sectorului 1 a inițiat un proiect prin intermediul căruia a amplasat peste 22 de containere de colectare a hainelor pentru persoanele nevoiașe în 15 parcuri din sectorul 1. Administrația locală a Sectorului 1 îi încurajează pe cetățeni să doneze doar haine curate, acestea putând fi ambalate cu informații privind conținutul înainte să fie introduse în container.

Așadar, nu uita, campaniile pe care noi ți le-am prezentat în acest articol sunt doar o mică parte din evenimentele caritabile ce se desfășoară în perioada aceasta! Poți ajuta oamenii mai puțin norocoși și în restul anului, iar dacă nu știi unde i-ai putea găsi, noi îți recomandăm site-urile www.lucrurigratis.ro și www.imparte.ro. Fă o faptă bună și bucură-te de magia sărbătorilor aducând zâmbete pe chipurile tuturor!


Sursă imagine principală: www.justgiving.com
Sursă imagine listare: www.allani.pl