Art Safari Bucureşti revine cu cea de-a cincea ediție, care va avea loc în această primăvară, în perioada 11 – 20 mai în Piaţa George Enescu din Bucureşti. Este un eveniment cultural unic în România, din punct de vedere structural, conceptual și, desigur, al dimensiunii sale, poziționând, astfel, țara noastră în rândul marilor orașe culturale ale lumii.
Iubitorii artei sunt așteptați la evenimentul conceput sub forma unui muzeu temporar cu o serie de expoziții care nu trebuie ratate:
Pavilionul Central „Art on Stage”, curator Hervé Mikaeloff – Expoziția va crea o punte de legătură între trecut, prezent și viitor, aducând în prin plan mai multe generații de artiști contemporani și diferite practici artistice ale secolului XXI.
Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”, curator Alina Șerban – Celebrând 100 de ani de artă românească, expoziția plusează pe mixul dintre spiritualitate, teorii științifice, filosofie, etnografie și artă.
„50 de pictori impresioniști din colecția BCR” – BCR a colecționat, de-a lungul timpului, valori ale creației artistice din sfera patrimoniului cultural românesc și va expune la Art Safari o parte dintre picturile românești pe care le deține.
„Altceva despre Ceaușescu” – Art Safari găzduiește și o expoziție cu opere artistice de valoare din colecţia Ceauşescu aduse de la Palatul Primăverii, vizitatorii putând lua contact cu gusturile fostului dicator în materie de artă.
Pe lângă aceste platforme expoziționale, Art Safari București își invită publicul și la Programul internațional, unde vor fi expuse lucrări ale mai multor artiști internaționali și programul Art Talks, dedicat discuțiilor despre artă. Cei mici nu sunt nici ei neglijați, fiind așteptați la programul educațional Art Safari Kids, unde copiii își pot dezvolta abilitățile creative în cadrul atelierelor de artă. Atât pentru Art Talks, cât și pentru Art Safari Kids este necerasă completarea unui formular de rezervare a locului pe www.artsafari.ro, în secțiunile dedicate atelierelor.
Biletele presales, cu o reducere de 50%, pot fi achiziționate până pe 10 mai de pe tickets.artsafari.ro. Prețul celui valabil pentru 1 zi pornește de la 25 lei, iar abonamentul valabil pe toată durata evenimentului este 45 lei.
Art Safari București te așteaptă cu multe surprize! Află mai multe de pe pagina de Facebook sau de pe www.artsafari.ro.
Vino să te bucuri de un gram de relaxare și „multă” artă!
Sursă imagini text și listare: www.facebook.com
Sursă imagine principală: graficante.ro