Fondatoarea Nuca Organic, Corina Ujeniuc, ne-a povestit, într-un scurt interviu, tot ceea ce trebuie să știm despre produsele cosmetice organice, dar și despre cele pe care aceasta le creează. Haide să aflăm ce produse organice trebuie să folosim și, mai ales, cum să facem acest lucru, din interviul de mai jos:

1. Cum a fost înființat brandul Nuca Organic?

Totul a pornit de la o necesitate. Când eram însărcinată, am întampinat o problemă de sănătate, și anume am fost depistată cu o aluniță cu potențial cancerigen, care a fost înlăturată chirurgical de urgență. După intervenție, medicul dermatolog care mi-a urmărit cazul m-a făcut sa constientizez cât de important este să știu ce produse de îngrijire trebuie să folosesc, mai ales având în vedere că descoperisem această „problemă” a pielii mele.

În acest context, am început să caut produse cosmetice pentru îngrijirea pielii care să nu conțină ingrediente cu potențial periculos, să fie cât mai naturale și să fie și eficiente. Însă găseam tot mai multe branduri care pretindeau că sunt naturale, dar, în realitate, listele INCI ascundeau parabeni, ftalați etc. sau procente infime de ingrediente naturale. Astfel, acum 6 ani, am început sa fac primele creme, doar cu ingrediente de origine naturală, care inițial au fost pentru mine, urmând ca în scurt timp să fie folosite de familie și de toți apropiații. Cunoștințele pe care le dobândisem la orele de farmacologie în cadrul facultății de Medicină Veterinară pe care o terminasem m-au ajutat la început pentru a realiza primele emulsii. Însă, îmi doream să folosesc produse cosmetice mai sofisticate, cu ingrediente active naturale de ultimă generație, iar pentru asta a trebuit sa studiez online chimia cosmetică.

Timp de 2 ani am cunoscut lumea fascinantă, aș putea spune, a formulării cosmetice, lucru care m-a și determinat să urmez această cale a producției de cosmetice. Dar, în același timp, îmi dădeam seama câți ani de experiență în domeniu îți trebuie pentru a face o formulă stabilă, sigură și eficientă.

Așa că, în 2017 am decis să colaborez cu o chimistă specializată în formularea cosmeticelor naturale, din Marea Britanie, care m-a ajutat să fac rețetele finale pentru produse. Numele de Nuca Organic l-am ales gândindu-ne la uleiurile organice pe care le folosim în formule, multe dintre ele provenind din nuci. Și, după tot acest parcurs, la sfârșitul anului 2018, am lansat brandul Nuca Organic cu un portofoliu de 6 produse.                

2. Ce fel de produse putem găsi în magazinul vostru online?

Nuca Organic

În momentul de față, avem 7 produse pentru îngrijirea pielii, în care folosim doar ingrediente de origine 100% naturală: Crema nutritivă și hidratantă pentru față cu acid hialuronic, niacinamidă, bisabolol extras din mușețel, uleiuri organice de kukui, jojoba și migdale și uleiuri esențiale de smirnă, lemongrass și geranium. Crema anti-aging – cu 5 peptide naturale, ingredient ce are studii clinice care îi dovedesc eficiența anti-aging, ulei organic de cătină și jojoba, niacinamidă și bisabolol natural.Este o cremă care are efect vizibil de luminare a tenului după o săptămână de folosire.

Gelul de curațare delicată pentru față cu miere, care este vedeta noastră actuală, fiind selectat să participe în finala Free From Skincare Awards din UK. Este o formulă unică, care conține mai mult de jumătate miere crudă, neprelucrată termic, ceea ce face ca mierea să-și păstreze toate proprietățile miraculoase. Este o combinație de ingrediente naturale la care nu am adăugat apă și asta îi permite să nu folosească nici un fel de conservant. Este recomandat în rutina zilnică pentru curățarea tenului de impurități sau de machiaj, chiar și cel rezistent, iar săptămânal ca mască de purifiere a tenului.

Crema hidratantă pentru corp cu extract de ceai verde și gălbenele, uleiuri organice de migdale, cocos și măsline, care calmează pielea, se absoarbe rapid și nu lasă peliculă grasă, lăsând un miros delicios de lemongrass și geranium.

Balsamul hidratant pentru buze cu acid hialuronic pe bază de unturi și uleiuri organice, presate la rece și ceară de albine nefiltrată. Crema protectoare pe bază de unturi și uleiuri organice, ceară de albine, extract de gălbenele și bisabolol calmant din mușetel.Gelul de curățare delicată pentru corp, ce are peste 50% miere crudă, glicerină vegetală, extract de gălbenele și bisabolol.

3. Cui îi sunt adresate produsele Nuca Organic?

Sunt adresate tuturor. Atât persoanelor cu piele fără probleme, cât și celor cu piele sensibilă, reactivă, încărcată. Ingredientele pe care le folosim le-am ales după multe cercetări, în care am urmărit să identificăm și să ocolim ingredientele controversate din industrie. Cu toate acestea, sfatul nostru pentru fiecare cumpărător ar fi să consulte lista de ingrediente, deoarece uleiurile esențiale au în compoziția lor constituenți cu potențial alergen în anumite situații. Din acest considerent, am ales să facem și produse care nu au în compoziție uleiuri esențiale, ci doar ingrediente naturale care pot fi recomandate și bebelușilor (crema protectoare, gelul de curățare pentru corp).

4. Ce ingrediente folosiți pentru a crea cosmeticele Nuca Organic?

Folosim ingrediente de origine 100% naturală, care au fost atent alese astfel încât să respecte fiziologia pielii și să mențină echilibrul acesteia.

Pentru a oferi produselor substanțe active de o calitate superioară am ales uleiurile și unturile presate la rece, obținute din culturi organice, pentru a-și păstra toate proprietățile nutritive, în timp ce extractele, vitaminele și antioxidanții din compoziții au puritate înaltă, cu o concentrație mare de principii active, ceea ce conferă o acțiune mai intensă. De asemenea, am înglobat în formulele noastre și ultimele descoperiri din industria cosmetică, precum cele 5 peptide naturale care provin de la un producător sud-coreean, care a observat efectul anti-aging al acestui ingredient în urma unui studiu efectuat pe femei cu vârsta cuprinsă între 25-65 ani.

5. De unde achiziționați ingredientele pe care le folosiți pentru cosmetice?

Nuca Organic

Deși ne-am dori să colaborăm doar cu producători locali, din păcate nu se poate și, astfel, ingredientele le achiziționăm atât din țară, cât și din străinătate. Mierea și ceara de albine pe care o folosim în formulări o cumpărăm de la Honey Land, un producător român din județul Mureș, care produce mierea într-o zonă de munte superbă, total nepoluată. Uleiul de cătină îl achiziționăm de la o fermă organică din Buzău, care cultivă un soi premiat de cătină, ce are concentrații mari de substanțe active.

6. Care sunt ingredientele pe care le folosiți cel mai des în crearea cosmeticelor care vă poartă semnătura?

Personal ador uleiul de jojoba și de aceea îl folosim în aproape toate formulele. El este o combinație de esteri, ceea ce îl face mai degrabă o ceară decât un ulei și are o compoziție chimică similară cu cea a sebumului uman, fiind foarte bine tolerat de toate tipurile de ten. Mi s-a părut fascinant cum copacul de jojoba folosește această substanță pentru a-și proteja frunzele și semintele de arșița extremă a mediului în care trăiește. Aproape la fel precum pielea – acesta utilizează sebumul pentru a se proteja de factorii externi. De asemenea, îmi place foarte mult și uleiul de cătină, pe care momentan îl folosim doar într-o cremă, însă, pe viitor, doresc să creăm o gamă de cosmetice care să aibă la bază acest ulei.

7. Care sunt produsele cosmetice pe care le recomandați pe timp de vară?

Vara, poate mai mult decât în alte anotimpuri, curățarea tenului este esențială, deoarece pielea transpiră și petrecem mai mult timp afară, iar toate aceste aspecte duc la încărcarea acesteia cu diferite impurități. Gelul de curățare delicată pentru față trebuie folosit zilnic, preferabil de 2 ori pe zi, pentru a menține curată pielea, fără să o asalteze cu ingrediente chimice dure, ci dimpotrivă, o hrănește cu nutrienți valoroși din miere, glicerină și uleiuri prețioase.

De asemenea, recomandăm hidratarea continuă a pielii, atât cu ajutorul cremelor, cât și prin aport intern de apă. Crema hidratantă și nutritivă pentru față Nuca Organic este special gândită pentru a hidrata optim țesuturile și pentru a stopa pierderile de apă trans-epidermic, fiind destinată tenurilor deshidratate, iar crema hidratantă pentru corp poate fi de ajutor după expunerea la soare sau epilare, ea calmând pielea.

8. Cum credeți că va arăta brandul vostru în 5-10 ani?

Sper să mergem pe aceeași pantă ascendentă și să lansăm cosmetice performante, care să întrunească exigențele consumatorilor de produse „curate”. În același timp, dorim să participăm la cât mai multe concursuri internaționale, care să ateste faptul că produsele noastre sunt de o calitate excepțională. Și dacă implicăm și strategiile de marketing potrivite, brandul Nuca Organic, peste 5-10 ani, va fi un brand cunoscut atât pe plan național, cât și, cel puțin, european.


Imgini text: Arhivă Nuca Organic