Camelia Chețu, psihoterapeut și coordonatorul centrului Motherhood Center
-
Care sunt locurile unde mergi cel mai des când simți nevoia să-ți reînnoiești garderoba?
Mall Băneasa, găsesc mai tot timpul ce am nevoie. Mă ajută să știu exact unde este fiecare magazin, așa că mă duc țintă. Însă pentru acel je ne sais quoi, aleg magazinul-boutique Căpșuni cu zahăr, cu serii limitate de piese feminine și nonconformiste la prețuri foarte bune și cu o echipă care parcă știe, de cum intru în magazin, ce mi se potrivește ca stil. -
Fiecare dintre noi are câteva produse de beauty preferate. Dacă ar fi să faci un top 5 al lor, cum ar arăta această listă?
-
pentru curățarea feței, folosesc Bioderma – soluția micelară și săpunul lichid
-
tot pentru față, Estee Lauder – Perfectionist CP+R, crema Gerovital
-
pentru păr, Maroccanoil – șamponul și masca de hidratare, iar uleiul de păr este un must-have și pentru mine și pentru fiica mea (10 ani)
-
parfum Chloe – Love story
-
-
Locuința nu ar trebui lăsată mai prejos. De unde îți achiziționezi cele mai interesante accesorii pentru casa ta?
Cel mai des optez pentru Zara Home și Mobexpert, iar ori de câte ori mergem cu mașina în vacanță, ne întoarcem cu câte un ghiveci artizanal și chiar plante, pentru că îmi place foarte, dar foarte mult să mă ocup de grădină. -
Timpul liber este pentru relaxare sau distracție? Ce activități alegi?
Timpul liber este pentru familie și prieteni! Programul de lucru nu este deloc pe placul copiilor mei, având consultații programate în cabinetul de psihologie de la Motherhood Center până seara târziu, iar în cele mai multe weekenduri sunt implicată în susținerea unor cursuri destinate viitorilor părinți. Sunt, așadar, foarte atentă să recuperez mai ales timpul și relația cu copiii mei – așa că ne jucăm cu toții foarte mult doar ce vor ei, ieșim la un restaurant, cinema și desigur, cina de sâmbătă la bunici! -
Referitor la sport și o alimentație sănătoasă, ce ritualuri ai și care sunt propunerile tale pentru noi?
Sportul a fost dintotdeauna o constantă în viața mea. De fapt, cadoul de 1-8 Martie pe care soțul meu mi-l face de ani buni încoace este reînnoirea abonamentului anual la World Class Grand. Cu privire la alimentație, am niște obiceiuri simple și sănătoase formate încă din copilărie, în care variabilele esențiale sunt: autocontrolul, hidratarea, evitarea prăjelilor, hipervigilență la dulciuri și echilibrul dinamic (dacă azi am exagerat cu ceva, în următoarele zile sunt pe poziție: intensific sesiunile de sport și consumul de apă). Cel mai bine mă pricep să gătesc salate. Și fac o mulțime de salate de crudități. Asta cred că spune cam tot. Nu am utilizat niciodată aplicații de monitorizare a numărului de pași, pulsului, caloriilor sau raportului proteine-glucide etc. Mă sperie toate aceste tendințe specifice tehnologiei, cu atât mai mult cu cât din profesia mea de psiholog practic și promovez intens (auto)conștientizarea corporală, cognitivă, comportamentală și emoțională. -
Când timpul nu îți permite să pregătești toate bunătățile dorite, care sunt restaurantele tale preferate?
Îmi plac mult Animaletto (Piața Romană) și La Mahala (str. Covaci). -
Cadourile creează mereu momente de neuitat. După ce criterii alegi cadoul potrivit pentru a aduce zâmbetul pe chipul persoanei dragi? Care a fost ultimul cadou pe care l-ai făcut?
Când aleg cadoul, aleg cu destinatarul în minte. Dacă vreau să îi fac o surpriză fiului meu (7 ani), știu că nu am cum să dau greș dacă îi cumpăr spontan, fără niciun motiv – aniversare, sărbătoare etc, un set Lego. Ultimul cadou a fost pentru copiii mei – niște mingi absolut superbe din Italia. -
Călătoriile sunt, cu siguranță, pe lista preferințelor tuturor. Care sunt destinațiile de vacanță care îți fac cu ochiul?
Vara, destinația mea favorită, de departe, este Grecia, pe care am descoperit-o de curând, iar iarna, Sinaia, unde avem o casă de vacanță foarte confortabilă. -
În România, avem atâtea locuri frumoase, care îți taie răsuflarea. Unde alegi să mergi când vrei să spargi rutina zilnică?
Mi-a plăcut mult la Viscri 125 și vreau să mă reîntorc aici curând. Timpul se oprește în loc, ruralul este la nivel de artă, iar liniștea este... totul. -
Care este ultimul gadget wow care ți-a lăsat o impresie plăcută?
Boxa inteligentă Alexa de la Amazon pe care a primit-o fiica mea de la un prieten de familie din USA.
Sursă imagini: Arhivă personală