Fiecare dintre noi are nevoie de un moment de liniște, într-un loc intim, fără gălăgie, unde poți savura un ceai cald, în timp ce te delectezi cu o carte bună – un spațiu în care îți poți petrece pauza dintre orele de la facultate sau te poți relaxa după o zi întreagă de muncă.
Noi credem că locul perfect pentru un astfel de moment îl reprezintă ceainăriile, unde te poți bucura de diversele selecții de ceaiuri cu care îți poți răsfăța simțurile și te poți deconecta de la agitația cotidiană. Așadar, iată câteva ceainării din București:
1. Bohemia Tea House – www.bohemiatea.ro – Strada Poiana Narciselor, nr.1
Sursă imagine: www.facebook.com/pg/bohemiatea/
Bohemia Tea House te așteaptă în fiecare zi cu o selecție vastă de ceaiuri pe care le poți savura alături de mici gustări, dulci sau sărate, în timp ce citești o carte din biblioteca Bohemia Tea House sau te joci cu prietenii un boardgame. Printre aromele acestui sezon se numără și ceaiul „Sencha Walnut” (ceai verde, nuci, alune caramelizate, migdale), pe care îl poți găsi la prețul de 12 lei sau îl poți achiziționa de la magazinul ceainăriei.
2. Rendez – Vous – www.ceainarie.ro – Calea Floreasca, nr. 102
Sursă imagine: www.facebook.com/rendezvous.teahouse/
La ceainăria Rendez – Vous vei găsi peste 200 de sortimente de ceaiuri aduse din China, Japonia, Sri Lanka, India, Argentina și Turcia, iar dacă ceaiurile pe care le-ai savurat ți-au plăcut atât de mult, atunci le poți cumpăra și pentru acasă. Spre exemplu, îți poți cumpăra 50 g de ceai „Anhui Jin Zhu Mao Jian Bio”, adus din provincia Anhui, acesta fiind un puternic antioxidant și energizant, la prețul de 36 lei.
3. Ceainăria 5 – www.ceainaria5.com – Strada Olimpului, nr. 13
Sursă imagine: www.ceainaria5.com
La ceainăria 5, poți opta pentru o mulțime de sortimente de ceaiuri printre care se numără și „Green Jasmine” (ceai verde și flori de Jasmin), al cărui preț este 11 lei. Alături de aromatele ceaiuri, te poți delecta și cu gustoasele dulciuri.
4. Ceainăria Serendipity – www.serendipity-tea.ro – Strada Dumbrava Roșie, nr. 19
Sursă imagine: www.facebook.com/SerendipityArtCoffeeTea
Serendipity este locul perfect unde te poți relaxa, dar, în același timp, este și un spațiu bun în care poți lucra. Ceaiul „Tsunami”, ale cărui ingrediente (coajă de portocală, bucăți de scorțișoară, rădăcină de lemn dulce, cardamon, rădăcină de ghimbir, rădăcini de angelică și păpădie, cuișoare și fructe de ienupăr) au efect împotriva oboselii, costă 15 lei.
5. Joie de Vivre, Salon du The – www.facebook.com/JoieDeVivreCotroceni - Strada Nicolae Paulescu, nr. 61
Sursă imagine: www.facebook.com/JoieDeVivreCotroceni
La Joie de Vivre, Salon du The vei putea alege din peste 50 de sortimente de ceaiuri, prețul acestora variind între 10 și 15 lei. Este locul ideal în care aroma ceaiurilor te vor încânta încă de când vei păși în ceainărie.
Știm că iubești să te relaxezi într-un spațiu unde zgomotele cotidiene se estompează și o cană de ceai aromat este cel mai bun companion. Așadar, dacă ești un iubitor al ceaiurilor și îți dorești să încerci cât mai multe sortimente, atunci îți recomandăm cu drag să mergi în ceainăriile menționate mai sus!
Sursă imagine principală: www.livestrong.com
Sursă imagine listare: www.perfecte.ro