RUN for LIFE este o competiție caritabilă care își face dubutul anul acesta, pe 10 martie în Parcul IOR. După cum îi spune și numele, evenimentul va cuprinde trei trasee de alergare diferite ca lungime și dificultate, iar scopul va fi unul nobil – susținerea luptei împotriva cancerului de col uterin.

Data competiției caritabile nu a fost aleasă deloc întâmplător, căci luna martie reprezintă luna femeii, iar momentul este ideal pentru a susține femeile care suferă de această maladie și a determina conștientizarea importanţei diagnosticării precoce a cancerului. În România, cancerul de col uterin este prima cauză de mortalitate în cazul femeilor tinere de 15-45 ani, iar acesta este principalul motiv pentru care Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, în parteneriat cu asociaţiile Club Sportiv Ro Club Maraton şi Elite Running organizează prima ediție RUN for LIFE.

Run for Life

Sursă imagine: www.facebook.com

Paticipanții se pot înscrie la toate cele trei trasee sau pot opta pentru unul dintre ele. Taxa de participare diferă în funcție de traseul pentru care optezi, după cum urmează:

  • Semimaraton, constând în 1 x Bucla scurtă + 5 x Bucla lungă – preț 95 lei;

  • Cursă de 10 km, 1 x Bucla scurtă + 2 x Bucla lungă – preț 95 lei;

  • Cursă de 3,7 km, 1 x Bucla lungă – 60 lei.

În perioada 7 – 9 martie, înscrierea se face la locul de distribuire a kiturilor. Pentru Cursa 3.7 km, se pot face înscrieri și în ziua competiției, între orele 9:45 – 11:15, la locul de desfășurare. Desigur, acestea se fac în limita locurilor disponibile.

Fiecare concurent va primi între 07 – 09 martie, orele 16.00 – 20.00, un kit de participare. Locul de unde vor fi ridicate acestea este specificat pe site-ul evenimentului. De asemenea, mai multe informații despre modul de desfășurare, cauzele caritabile și regulamentul competiției poți afla de pe runforlife.ro.

Run for Life

Sursă imagine: www.facebook.com

Beneficiarele fondurilor strânse prin intermediul acestui eveniment sunt femeile suspecte de cancer de col uterin. Totodată, o parte din fondurile strânse vor fi direcționate pentru amenajarea compartimentului post-anestezie din cadrul Institutului Oncologic Fundeni, un spațiu dedicat copiilor cărora li se efectuează proceduri de RMN cu anestezie, respectiv, radioterapie cu anestezie.

Alege să te implici și aleargă și tu în cadrul competiției RUN for LIFE!

 


Sursă imagine principală: sunruncoleclassic.com.au
Sursă imagine listare: adventure.howstuffworks.com