Sunt mămică de un an și două luni și, pentru că m-am tot plâns de oboseală, de ziua mea am primit nu un voucher, ci TREI vouchere la Eden Spa, ca să intru cât mai repede în starea zen, mai că aș crede că deveneam periculoasă dacă nu ajungeam la spa urgent. 😊

Mi-am făcut programare pentru primul voucher, Flowers for her, cu două săptămâni înainte, deoarece îmi doream să ajung într-o zi de sâmbătă, probabil cea mai râvnită zi de toată lumea pentru relaxare.

Flowers for her voucher

Sursă imagine: www.edenspa.ro

Am ajuns la ora 11.20 la recepția Eden Spa, din cadrul hotelului Continental. M-a preluat Irina, o terapeută foarte drăguță și amabilă. Inițial, m-a invitat să mă familiarizez cu spațiul, prezentându-mi fiecare încăpere și scopul ei la buna stare a omului. După acest tur al spa-ului, m-a condus la vestiar, unde m-am schimbat pentru a începe cum se cuvine procesul de relaxare. Voucherul conținea următoarele: 20 de minute saună, 60 de minute masaj de relaxare și 20 de minute de masaj facial. Am început cu sauna, unde am stat doar 10 minute, pentru că nu mai fusesem la saună de multă vreme și nu voiam să exagerez. După ce am făcut un duș rece, m-a preluat din nou Irina, pentru a-mi aplica acel masaj de relaxare după care tânjeam de vreun an. Pe timpul sarcinii, am mers constant la masaj. Am avut parte de un masaj GENIAL! Irina a folosit un ulei cu aromă de pepene și efectiv mi-a relaxat fiecare mușchi în parte. Nu mai aveam mult și adormeam acolo sub cel mai pufos prosop. Pe urmă am trecut la masajul facial. Din cauză că avusesem în noaptea de dinainte de a merge la Eden un somn cu multe treziri (fenomen numit AMA, fetița mea <3 😊), dimineață am observat că aveam sub ochi o mică umflătură roșie. Nu i-am acordat atenție, deoarece mă grăbeam foarte tare să nu întârzii la programare. Ei bine, după masajul facial, pe lângă faptul că tenul meu a fost mai luminos ca oricând, mica umflătură de sub ochi dispăruse. Minunat! După acest cumul de experiențe deosebite, m-am trezit rapid la realitate; nu de alta, dar aveam de rezolvat mai multe to-do-uri în ziua aceea, care mă loveau fix în relaxarea de puțin timp dobândită. Snap!

Eden spa

Sursă imagine: www.facebook.com

Dar, după cum știm cu toții, nimic nu este perfect, motiv pentru care am adunat în rândurile de mai jos și câteva aspecte care nu mi-au plăcut:

  • La vizita de familiarizare cu spațiul, nu am primit papuci de unică folosință.

  • La saună, poate nu ar fi dăunat un mic check din partea terapeutei ca să vadă dacă sunt ok, totuși, având în vedere că nu mai fusesem la o saună de ceva timp.

  • În timpul masajului, au venit două doamne la jacuzzi, care vorbeau foarte tare, astfel încât părea că o fac intenționat, ca să audă tot hotelul. În acel moment, Irina a întrerupt masajul și le-a cerut să nu mai deranjeze.

  • Am și eu un „pitic” cu ceasurile care ticăie în urechea mea, atunci când vreau să mă deconectez. M-a sâcâit ceasul din camera de masaj în primele circa 15 minute, dar am reușit, spre surprinderea mea, să le ignor. Irina e de „vină”!

Cu toate acestea, recomand cu căldură Eden Spa și abia aștept să revin!
 


Sursă imagine principală: www.facebook.com
Sursă imagine listare: www.facebook.com