Cum zilele încep să fie din ce în ce mai reci, cu temperaturi negative, am hotărât că este timpul să îmi cumpăr o geacă de iarnă, deoarece, oricine mă cunoaște, știe că sunt tare friguroasă. 😊 Inițial, am făcut o mică cercetare pe site-urile brandurilor cunoscute din mall-uri, însă nu am fost încântată de niciun model văzut. Este foarte probabil ca în locațiile respective să găsesc mai multe modele de geci, însă, cum timpul este scurt, am hotărât să amân puțin această plimbare obositoare prin magazine. Nu de alta, dar ultima dată m-am plimbat cam 2 luni de zile după o pereche de blugi. Am tot umblat prin toate mall-urile din București (și când spun toate, chiar nu glumesc) până să aleg perechea potrivită.

De data aceasta, mi-am propus să petrec mai puțin timp printre rafturile magazinelor. Zis și făcut! Dând scroll pe Facebook, am văzut câteva ad-uri despre ZOOT și am zis să dau un click și să văd dacă găsesc ceva pe gustul meu. Am fost surprinsă, mi-au plăcut mai multe geci pe care le-am adăugat în coș. Eram extrem de fericită pentru că-mi plăceau cel puțin 3 modele.

După ce m-am logat în contul ZOOT, am observat că pot să mai comand gratuit o mărime în plus, idee care mi-a plăcut foarte mult. M-am ambiționat să-mi comand și o mărime mai mare decât cea pe care o port în mod normal, însă nu a fost nevoie să o probez. Surprinzător, mărimile s-au potrivit cu tabelul de mărimi disponibil pentru fiecare produs în parte.

Am trecut la pasul următor, unde am fost întrebată dacă vreau sa probez hainele în cabinele de fericire ZOOT sau comanda să-mi vină acasă sau la birou, precizând că fiecare comandă este livrată către locațiile fizice în 3 zile.

ZOOT

Sursă imagine: www.zoot.ro 

Am ales Cabinele de fericire ZOOT pentru că sunt amplasate în zone accesibile, precum: Piața Victoriei, Dorobanți, Decebal, Pipera, Cișmigiu, Cocor (poți găsi aceste cabine de fericire și în Cluj și Timișoara). Exact așa cum au comunicat, după 3 zile am primit mesaj că a fost livrată comanda în locația de la Victoriei, cea pe care am ales-o în momentul în care am făcut comanda.

Când am ajuns acolo, am fost plăcut surprinsă de atmosferă: muzică în surdină, 4 cabine drăguțe, 2 canapele confortabile pentru cei care te însoțeau la cumpărături și o mulțime de piese vestimentare. Abia așteptam să probez gecile și să plec cu una dintre ele acasă!

Personalul ZOOT a fost extrem de amabil, cu o atitudine prietenoasă și un zâmbet plăcut, așa cum ar trebui să fie toți angajații care lucrează în acest domeniu (și nu numai). Mi-au desigilat cele 4 geci pe care le comandasem, invitându-mă să le probez. Din păcate, în pozele de pe site, acestea apăreau ca fiind mult mai groase, motiv pentru care am fost dezamăgită de situație. Mă așteptam ca gecile să fie potrivite pentru iarnă (sau, cel puțin, pentru o persoană așa friguroasă precum sunt eu), însă pozele nu au reflectat realitatea, iar eu sunt nevoită să continui căutările, până voi găsi geaca potrivită. Sper, doar, să nu mai dureze 2 luni, ca în cazul blugilor, că până atunci trece și iarna! 😊)

Așadar, pentru că nu am fost mulțumită de produsele pe care le-am primit și nu mi-am dorit să păstrez niciunul dintre acestea, i le-am înapoiat personalului ZOOT, care mi-a mulțumit pentru vizita făcută. Chiar dacă, de data aceasta, nu am fost norocoasă să găsesc produsul pe care mi-l doream, vă recomand tuturor să comandați de pe www.zoot.ro, întrucât sunt prompți, serioși și amabili!


Sursă imagine principală: www.stiridecluj.ro
Sursă imagine listare: www.zoot.ro