Concediul este atât de aproape încât parcă simți briza mării fluturându-ți hainele lejere? Suntem siguri că, de nerăbdare, deja ai început să faci lista cu lucrurile pe care trebuie să le pui în bagaj, pentru a te asigura că nu îți scapă nimic din vedere. Să nu uiți să iei și o carte bună cu tine, care te va ajuta să ai parte de o experiență relaxantă desăvârșită! Mai jos sunt câteva dintre titlurile pe care ți le recomandăm pentru această vacanță:
1. Irina Binder – Până la sfârșit – www.libris.ro – 60 lei
Nimeni nu poate contesta succesul răsunător pe care l-a avut autoarea cu romanul Fluturi. În noua ei carte, redescoperim povestea de dragoste dintre Irina și Robert, protagoniștii seriei Fluturi, însă, de data aceasta, din perspectivă masculină. Emoțiile, trăirile și sentimentele lui Robert sunt expuse acum într-o lumină nouă, oferind un plus de autenticitate întregii povești. Dacă ai citit pe nerăsuflate Fluturi, atunci nu mai sta pe gânduri și comandă noua carte, care poate fi partenerul tău ideal în concediul din vara aceasta.
2. Catherine Steadman – Ceva în apă – carturesti.ro – 44,99 lei
Actrița Catherine Steadman, cunoscută, în principal, pentru rolul său din Downtown Abbey, debutează ca scriitor cu un thriller psihologic care a devenit, în foarte scurt timp, un bestseller internațional. Acțiunea acestei cărți este, la început, aproape inexistentă, totul fiind scris și povestit într-o manieră lentă – putem spune că se aseamănă cu liniștea de dinaintea furtunii. Intriga declanșează un adevărat rollercoaster de emoții și întâmplări, care te vor ține cu sufletul la gură până la ultima pagină! Dacă mergi pe plajă, să folosești o loțiune cu SPF ridicat, deoarece cartea îți va capta atenția atât de mult, încât vei uita unde ești. 😊
3. Beth Oleary – Dragoste în contratimp – www.litera.ro – 44,90 lei
Un roman de dragoste reprezintă întotdeauna o variantă bună pentru cei care vor să citească o carte ușoară, atunci când se scaldă în razele soarelui, cu picioarele în nisip și cu un cocktail răcoritor în mână. Romanul lui Beth Oleary ne aduce aminte de bucuriile vieții, de jocurile dragostei și de frumusețea prieteniei, cu ajutorul unor personaje simpatice și pline de viață și a unor întâmplări savuroase și amuzante. Să-i păstrezi un loc în bagajul tău! Suntem siguri că te va binedispune pe durata vacanței!
4. Marc Levy – O fată ca ea – www.dol.ro – 22,53 lei
Cel mai citit scriitor francez contemporan revine cu o nouă carte care-i pune în lumină incredibila imaginație cu ajutorul căreia creionează povești fascinante, pornind de la viața cotidiană. Comedia romantică pe care ți-o recomandăm pentru vacanță este plină de dialoguri savuroase și personaje care întruchipează numeroase tipologii umane pe care le întâlnim zi de zi. Firul poveștii te va captiva încă de la primele pagini citite! Ușoară și plăcută ca briza mării, această carte îți va aduce zâmbetul pe buze, capitol după capitol.
5. Eric-Emmanuel Schmitt – Răzbunarea iertării – www.humanitas.ro – 29 lei
Cunoaștem cu toții scrierile scurte ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, care abundă de energie pozitivă și care, în același timp, ne deschid ochii și mintea către înțelegerea lumii în care trăim. Cea mai nouă carte a autorului cuprinde patru texte în care multiplele nuanțe ale iertării sunt expuse prin povești care transmit multă emoție, chiar dacă se întind doar pe câteva pagini. Dacă vrei să ai parte de o lectură scurtă, dar cu multă implicare emoțională, atunci această carte este perfectă pentru a te însoți în concediu.
Pentru ca o vacanță să fie completă, nu uita să pui în bagaj și o carte care să-ți asigure buna dispoziție și să îți ofere relaxarea de care ai nevoie!
Sursă imagine principală: www.familyvacationcritic.com
Sursă imagine listare: www.goodenoughmother.com
Surse imagini articol: website-urile unde sunt disponibile produsele menționate