Katerini, brandul românesc de accesorii prêt-à-porter și made-to-measure, lansează Silver Lining, o colecție capsulă realizată integral din PET și mase plastice reciclate. Prin aceasta, brandul vrea să crească gradul de conștientizare în rândul tuturor în ceea ce privește responsabilitatea față de mediul înconjurător.

Noua colecție cuprinde mai multe piese ce încapsulează ideea de sustenabilitate, printre care modele de cercei, brățări, accesorii de păr și broșe, realizate integral din materiale plastice reciclate, toate decorate cu linii fine, argintii.

katerini

„În perioada aceasta, am priceput, realmente, că Planeta răspunde la dezechilibrul creat, am înțeles ce înseamnă un eco-sistem rănit și cum se întorc toate acestea înapoi la noi”, declară Ecaterina Colasîz, creatoarea brandului Katerini. „Din punct de vedere social, o colecție realizată din materiale reciclate poartă însemnul inițiativei și are puterea exemplului. Cel mai important, în timpul și, mai ales, locul în care ne aflăm, este să oferim informație și să contribuim la conștientizare. Ideea nu este să încurajăm consumerismul prin aceste produse, ci mai degrabă conceptul și inițiativa, care sunt un plus valoare pentru noi ca oameni și pentru noi ca brand”, adaugă Ecaterina.

Dacă îți dorești accesoriile Katerini, acestea pot fi achiziționate de pe www.katerinimou.com sau din showroom-ul de prezentare, situat în Strada Madrid nr. 4, București. Piesele mai sunt disponibile și în alte locații fizice din capitală, precum: showroom Otilia Brăiloiu (Str. Brazilia nr. 16), Ro Land, JW Marriott (Calea 13 Septembrie nr. 90) și Molecule F (Str. Gen. Eremia Grigorescu nr. 4).

Susține brandurile românești și ocrotește mediul cu produsele Katerini din noua colecție!


Sursă imagine text, hero și listare: Arhivă Katerini