Fiecare dintre noi își dorește o piele catifelată, însă, de cele mai multe ori, uităm să acordăm pielii îngrijirea de care aceasta are nevoie. Folosirea cremelor hidratante nu este de ajuns,  acestea având doar un efect hrănitor asupra pielii.

Procesul de îndepărtare a celulelor moarte este asigurat de către scrub, care trebuie aplicat în timpul dușului, masând ușor pielea cu forme circulare, insistând pe zonele uscate ale corpului și clătind ulterior cu apă călduță, nu fierbinte. Este important de reținut că acest tip de produs ar trebui folosit de cel mult două-trei ori pe săptămână, deoarece exfolierea în exces poate duce la rănirea pielii, provocând, astfel, iritații.

De cele mai multe ori, vei găsi în comerț scrub-uri ce au în compoziția lor un agent hidratant, în afară de cel care va exfolia efectiv pielea. Iată câteva exemple de astfel de produse pe care le poți comada:

  1. Grapefruit salt scrub - www.douglas.ro – preț 57 lei/300 ml

    Grapefruit  salt scrub

    Sursă imagine: www.douglas.ro

    În acest caz, cristalele de sare și granulele din sâmburii de caise sunt cele care ajută la îndepărtarea celulelor moarte de pe suprafața pielii. La cele două ingrediente se adaugă uleiul esențial de grapefruit, untul shea și uleiul de jojoba.

  2. Coconut body scrub - www.thebodyshop.ro – preț 89 lei/250 ml
     

    Coconut bosy scrub

    Sursă imagine: www.thebodyshop.ro

    Agentul care produce exfolierea în acest caz este coaja de nucă de cocos pisată foarte mărunt, iar cel care hidratează, în același timp, este uleiul de cocos extra-virgin. Acestor două ingrediente li se adaugă și uleiul de marula, uleiul organic de soia, uleiul de migdale dulci și uleiul organic de babassu.

  3. Collistar scrub - www.sephora.ro – preț 237 lei
     

    Collistar scrub

    Sursă imagine: www.sephora.ro

    Acest produs oferă un tratament de frumusețe cu cinci acțiuni asupra corpului. Pe lângă efectul de scrub, acesta are efect de energizare și slăbire. Acest lucru este posibil cu ajutorul sărurilor marine, zahărului brun, dar și al condimentelor ce se află în compoziția scrubului.

O alternativă a scrub-ului din comerț este scrub-ul natural pe care-l putem face cu ușurință acasă. Poți încerca un scrub cu cafea, mai exact cu zațul de la cafea pe care-l amesteci cu puțină miere sau îl aplici de unul singur. Aplică-l și lasă-l să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește cu apă călduță.

Toate ingredientele pentru un astfel de scrub, le poți găsi în marile hipermarketuri. Prețul pentru cafea poate oscila între 2,5 lei și 118 lei pentru 100g, mierea având prețul cuprins între 12,99 lei și 30,85 lei pentru 500 g.
 


Sursă imagine principală: www.vitalhirek.hu
Sursă imagine listare: www.vivaglammagazine.com