Vatra Dornei are o istorie bine cunoscută și întipărită în mintea românilor. Cu mult timp în urmă, Dragoș Vodă era pasionat de vânătoare, așa că a ales această zonă minunată pentru a practica acest sport. Aici, el s-a îndrăgostit iremediabil de Dorina, însă destinul nu i-a lăsat să petreacă prea mult împreună. Dragoș Vodă a împușcat-o pe Dorina, din greșeală, în timpul unei partide de vânătoare. Acesta a înmormântat-o pe fată în pădure și a botezat locul după numele acesteia, devenind între timp Vatra Dornei.

Lăsând la o parte istoria tristă a stațiunii, acest loc este unul în care natura își arată frumusețea la fiecare pas. Poți opta pentru trasee pe munte sau te poți bucura de liniștea și priveliștea zonei, Vatra Dornei fiind un loc potrivit pentru toate vârstele.

Ce poți vizita și ce poți face la Vatra Dornei?

1. Vârful Oușoru, Munții Suhard

Vârful Oușoru, Munții Suhard

Sursă imagine: www.suceava.photos

Oriunde te-ai afla în Vatra Dornei, nu vei putea să nu remarci Vârful Oușoru, care se află la 1639 de metri. Poți ajunge acolo doar după o drumeție de câteva ore, admirând frumusețea autentică a naturii.

2. Comuna Dorna Candrenilor

Comuna Dorna Candrenilor

Sursă imagine: ro.pinterest.com

Situat în imediata vecinătate a orașului, comuna Dorna Candrenilor este un loc minunat, în care vei putea admira casele tipic bucovinene. Oamenii locului te vor surprinde plăcut, umblând mai mereu în haine tradiționale românești.

3. Parcul Național Călimani

Parcul Național Călimani

Sursă imagine: planiada.ro

Bine cunoscut pentru traseele sale de mountain bike, Parcul Național Călimani oferă tuturor turiștilor experiențe de neuitat. Peisajul din acest parc este atât de frumos încât îți taie răsuflarea.

4. Sporturi extreme

 Sporturi extreme

Sursă imagine: www.pinterest.com

Râul Bistrița este locul excelent pentru cei care iubesc senzațiile extreme. Nu departe de Vatra Dornei, în localitatea Crucea, pot face river rafting. Timp de o oră, te vei lupta cu apele repezi ale Bistriței și vei parcurge aproximativ 9-10 km, până la Broșteni, unde traseul se va încheia. Prețul pentru o astfel de escapadă este de 90 lei de persoană, însă grupul trebuie să aibă cel puțin 4 persoane. Mai multe detalii despre river rafting și locația de întâlnire găsești pe agrement-dorna.ro.

5. Cazare

Iar dacă nu te-ai hotărât încă unde te-ai putea caza, noi avem câteva sugestii pentru tine:

  • Kaban Boutique Hotel – kaban.ro – prețuri începând de la 74 euro/noapte/2 persoane pentru o cameră dublă standard.

  • Hotel Belvedere – www.belvederedorna.ro – prețuri începând de la 150 lei/noapte/1 persoană pentru o cameră dublă

  • Hotel Dorna – hoteldorna.ro - prețuri începând de la 295 lei/noapte/1 persoană pentru o cameră dublă

Așadar, dacă vrei să te bucuri de frumusețea meleagurilor românești, te invităm să admiri o mică parte din farmecul Bucovinei. Rezervă-ți din timp cazarea pentru un concediu de neuitat!


Sursă imagine principală: commons.wikimedia.org
Sursă imagine listare:  taradornelor.ro
Surse imagini articol: website-urile unde sunt disponibile produsele menționate